În Baza Militară Kandahar, militarii români se apropie cu paşi repezi de finalul misiunii. Au trecut cinci luni de când aceştia îşi fac simţită prezenţa în Afganistan, sprijină forţele naţionale de
În urma etapelor trecute cu brio la fazele judeţene ale Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă, echipe ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova
Aproximativ 200 minori români sunt în atenţia autorităţilor de protecţie a copilului din Spania, majoritatea fiind abandonaţi, orfani de ambii părinţi sau cu probleme de comportament, informează
Written by Sublocotenent Lorena Ramona BAHNARU on .
Forţele Aeriene Române participă la exerciţiul KFOR 26 cu 27 militari, piloţi şi personal tehnic şi cu două elicoptere IAR 330 Puma L-RM. Acest exerciţiu presupune instruirea grupărilor de forţe
Datele publicate de Organizaţia "Salvaţi Copiii" sunt îngrijorătoare. Aproape 15% dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani au fumat în ultimele 30 zile. Practic, aceşti copii au şanse
În perioada 3-5 iulie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat acţiuni de control în unităţi de distribuţie-depozitare-comercializare a apelor minerale naturale şi a
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat o nouă hotărâre care prevede menţinerea şi dezvoltarea programelor existente şi introducerea unor programe şi activităţi noi
Prezenţa de spirit a unui pompier cu experienţă a limitat efectele unui incendiu izbucnit la un autoturism. S-a întâmplat miercuri, în cartierul Prundu, din Piteşti. Un autoturism ce se afla în
În ultimele 24 ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile de Poliţie Rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor şi
Doi bărbaţi în vârstă de 40, respectiv 28 ani, din comuna Merişani, suspectaţi că au furat mai multe produse de valoare, au fost opriţi în trafic şi încătuşaţi. "În urma unor informaţii obţinute, a