Cu maşina într-un cap de pod!

Zilele trecute, un tânăr în vârstă de 28 ani, din comuna Coşeşti, a ajuns cu maşina într-un cap de pod. Asta pentru că şoferul a consumat şi alcool înainte de a se urca la volan şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, a mers şi cu viteză. Golf-ul său, care avea numere de rodaj, a fost serios avariat. "Accidentul a avut loc pe raza comunei Pietroşani", ne-a declarat Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. "Şoferul se deplasa din direcţia Domneşti către Pietroşani şi, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului şi a fost aruncat în partea dreaptă a carosabilului, într-un cap de pod", a mai precizat Mădălin Zamfir. 

Din impact, şoferul a suferit o fractură la picior, pasagerul din dreapta a scăpat doar cu răni uşoare, iar cel din spate - un minor - a fost cel mai grav rănit. El a suferit fracturi la mână, picior şi claviculă. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală. 

 

Pin It