Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 24 august 2026 15:43

Un bărbat a fost depistat cu transport ilegal de lemne, la Domnești


Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu jandarmii argeșeni, au desfășurat o acțiune pentru combaterea delictelor silvice, context în care, au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Rucăr, care transporta lemne cu un ansamblu de vehicule, pe DJ 731, pe raza comunei Domnești.


Ca urmare a supiciunilor cu privire la neconcordanța dintre documentele prezentate și cantitatea ce se găsea în mijlocul de transport, cu sprijinul unui specialist silvic, a fost inventariat lemnul, stabilindu-se că în mijlocul de transport se găsea volumul suplimentar de 8,66 mc, peste ceea ce era înscris în avizul de însoțire.


Ca urmare a abaterii, bărbatul în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010. De asemenea, cantitatea de lemne fără proveniență justificată legal a fost confiscată și predată reprezentanților ocolului silvic competent.

Pin It