Transporta lemne fără documente și s-a ales cu amendă, la Tigveni

Oamenii legii Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bujoreni, județul Vâlcea, care transporta lemne, cu o autoutilitară, pe raza localității Tigveni, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 2,49 mc de lemn, de esență fag și gorun.
Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune în valoare de 1.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Șuici.
