Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 22 august 2026 12:05

Mamele minore îşi vor putea ridica singure propria alocaţie, dar şi pe cea a copiilor lor

Senatul a adoptat tacit luni o propunere legislativă prin care mamele minore care au împlinit vârsta de 16 ani pot semna orice document referitor la îngrijirea copiilor lor şi beneficiază de alocaţia de stat acordată atât lor, cât şi copiilor lor.


Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 16 februarie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.


„Mamele minore care au împlinit vârsta de 16 ani au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze orice document cu caracter medical şi social ce are legătură cu îngrijirea creşterea şi dezvoltarea acestuia. În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat, atât pentru mamă, cât a copilului/copiilor, dar şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii vor fi solicitate de către acestea şi se acordă inclusiv mamelor minore”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de senatori PNL şi USR.


Propunerea va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

 

Pin It