Bătrână decedată în urma unui incendiu de locuință produs la Arefu

Noaptea trecută, oameni legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu care s-a produs la o locuință din comuna Arefu. La fața locului s-au deplasat agenții din partea Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care au luat primele măsuri, pentru sprijinirea intervenției pompierilor argeșeni, în vederea stingerii incendiului.
După stingere, o femeie de 87 de ani, din aceeași localitate, locatar al imobilului, a fost găsită carbonizată.
În cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 și 253 din Codul Penal, cercetările fiind preluate de către organele de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.
Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Incendiul s-a manifestat generalizat la construcție, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
La sosirea forțele de intervenție, ardeau în dezvoltare locuința și o anexă alipită de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, flăcările violente prezentând pericol de extindere și la o casă din apropiere.
Incendiul a fost observat și anunțat de către vecini. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost jarul căzut din sistemele de încălzit.
