Dosar penal pentru un bărbat din Valea Iașului care a condus băut

În seara zilei de 27 ianuarie, în jurul orei 21.00, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Valea Iașului, care conducea o mașină pe str. La Brazi de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,39 mg/l, abatere în urma căreia cel în cauză a fost sancționat conform O.U.G. 195/2002, fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, începând cu momentul constatării faptei, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În ziua următoare, respectiv 28 ianuarie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au identificat din nou, pe str. Albești din municipiul nostru, același bărbat, care conducea o altă mașină.
În cauză a fost întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin. 2 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
