Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de mașină

Din verificările preliminare, efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Pitești, a rezultat că, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Pitești, a fost lovit de o mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Merișani, care se deplasa pe Bld. Nicolae Bălcescu din municipiul Pitești, având direcția de deplasare centru spre Bascov. Bărbatul accidentat a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
