Concurs Interjudețean la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș


Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la Concursul Interjudețean de creație „Eminescu - Sfântul Preacurat al Ghersului Românesc”, ediția a XI-a.
Concursul s-a desfășurat la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș sub îndrumarea profesorului Gheorghe Valentin Retevoi - directorul seminarului și a profesoarei de limba și literatura română, Mihaela-Florentina Filipoiu, alături de celelate cadre didactice.
Au participat 48 elevi - participare directă și peste 50 de elevi - participare indirectă care au surprins, atât literar, cât si plastic viața, activitatea literară și jurnalistică a poetului și marile teme ale creației eminesciene. Elevii au identificat și subliniat două elemente specifice universului eminescian într-un tablou dat.
Eminescu este considerat cel mai important poet din literatura română, adesea privit ca o figură iconică a culturii și spiritualității românești. El a lăsat o amprentă profundă în literatura și gândirea românească prin creațiile sale poetice remarcabile, care reflectă adâncimea emoțiilor, frumusețea limbajului și sensibilitatea artistică.
La concurs a participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, felicitând participanții și urându-le succes în anul școlar.
Eminescu, „Sfântul Preacurat al Ghersului Românesc” este mai mult o expresie poetică sau o metaforă ce subliniază profunzimea și influența impactantă pe care opera și gândirea sa o au asupra culturii românești. Eminescu este considerat un fel de figură simbolică a purității și genialității poetice, dar și a identității naționale românești. Recunoașterea sa se datorează în mare parte valorii și impactului operei sale în literatura și cultura română, marcând adânc și sensibil comunitatea culturală și spirituală a României.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
