Bărbat găsit mort în Lacul Învârtita, Nucșoara

În după-amiaza zilei de 03 ianuarie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit într-un lac din comuna Nucșoara. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat, atât un echipaj de pompieri, pentru extragerea bărbatului, cât și amenii legii Secției de Poliție Rurală Domnești.
Din păcate, bărbatul în cauză a fost declarat decedat. Identitatea a fost stabilită, bărbatul având vârsta de 73 de ani, cu domiciliul în localitate. Cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.
Bărbatul nu prezenta urme de violență, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar, conform art. 192 din Codul Penal, urmând să fie dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.
