Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 23 august 2026 09:50

Prins în timp ce conducea beat prin Curtea de Argeș

La data de 30 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Mihăești, care conducea o mașină pe strada Victoriei din Orașul Regal, în timp ce se afla sub influența alcoolului.


Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.


În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

Pin It