Elevi de la „Sf. Marina”, în vizită la prietenii salvamontiști

Miercuri, Salvamont Argeș a primit o nouă serie de copii în Baza Județeană de Antrenament din Curtea de Argeș. Este vorba despre oaspeți cu adevărat speciali, de la Școala C.S.E.I. „Sf. Marina” din Curtea de Argeș.

Plini de curaj, aceștia au făcut probe la panoul de cățărat și au fost captivați de explicațiile oferite de reprezentanții Salvamont Curtea de Argeș care le-au fost gazde foarte primitoare.
„Felicitări copiilor pentru curajul avut, dar mai ales cadrelor didactice pentru implicare în toate activitățile alături de acești minunați copii!”, au transmis aceștia.
