Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 22 august 2026 07:13

Beat la volan, conducea cu viteză excesivă și nu a oprit la semnalul polițiștilor

În ziua de 14 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui șofer, care conducea o mașină pe strada Calea Câmpulung și a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 142 de km/h, însă acesta și-a continuat deplasarea. Oamenii legii au pornit în urmărirea lui și au reușit să-l oprească.


În urma verificărilor efectuate de polițiști, șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Pitești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Ca urmare a abaterilor constatate, cel în cauză a fost sancționat cu amendă, în valoare totală de 3.190 de lei, conform O.U.G. 195/2002R, iar permisul a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 240 de zile.

 

Pin It