Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 21 august 2026 03:21

Trimis în judecată după ce și-a agresat iubita și fiul

Oamenii legii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 23 septembrie, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Ștefănești, ar fi agresat-o pe concubina sa, dar și pe fiul lor minor, în timp ce se aflau pe scara unui bloc de locuințe și în fața imobilului.


După parcurgerea procedurii de evaluare a riscului, conform Legii 217/2013 privind combaterea violenței domestice, a fost emis un Ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză. După administrarea probatoriului, la data de 23 septembrie, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

 

Pin It