Minor trimis în judecată pentru infracțiuni comise cu violență


Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, violarea vieții private, precum și amenințare, în care se desfășoară cercetări față de un minor în vârstă de 17 ani.
Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză, aflându-se într-un centru pentru asigurarea măsurilor de protecție socială pentru minori, ar fi agresat alți doi minori, instituționalizați în același centru. De asemenea, ar fi amenințat cu acte de violență și distrugeri, două angajate ale centrului.
În ziua de 16 iunie, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă de control judiciar pentru 60 de zile, printre obligațiile stabilite fiind și cele de a nu se apropia la mai puțin de 100 de metri, respectiv de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate sau cu martorii.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
