Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 21 august 2026 00:16

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi patru tipuri de burse

Acestea vor fi: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit legii Învățământului Preuniversitar. Dispar bursele de studiu și de performanță, care se acordă în prezent, dar în schimb apar bursele de excelență pentru olimpici, care pornesc de la 700 de lei pe lună și ajung la 3.000 de lei. Bursa de merit va fi mai mult decât dublu față de valoarea actuală, ajungând la 450 de lei, iar cea socială crește până la 300 de lei. Se introduce bursa tehnologică în valoare de 300 de lei pentru elevii care urmează un liceu cu un astfel de profil. Și mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, notează Edupedu.ro.


Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, prevede la articolul 248 că noile burse ale elevilor se aplică începând cu anul școlar 2023-2024. Cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.

 

 

Pin It