Studenții vor beneficia de costuri reduse la transportul în comun

Costul transportului în comun local și intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, și naval va fi redus cu 90%, pe toată durata anului calendaristic. Așadar, fie că folosesc tramvaiul, metroul sau chiar trenul ca să ajungă la facultate, studenții cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în universitățile acreditate, vor putea călători plătind mai puțin. De asemenea, studenții cu o situație socială aparte, precum cei orfani sau proveniți din centre de plasament vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menționate mai sus.
În prezent, „studenții români/străini, în vârstă de până la 26 de ani, care sunt prevăzuți la art. 205 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor”, conform Hotărârii de Guvern nr. 42 din 2017.
Măsura era în propunerea inițială a Guvernului pentru noua lege a învățământului superior, adică nu a fost adăugată în Parlament în timpul dezbaterilor pe marginea legii, după cum se arată în Nota de Fundamentare din luna martie 2023. Impactul măsurii estimat de Executiv ar fi 200 de milioane de lei.
