Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 20 august 2026 21:35

Argeșean reținut după ce a agresat un bărbat

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal ce privește agresarea, în seara zilei de 10 iulie, a unui bărbat în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe strada Gheorghe Lazăr din Pitești, stabilind că persoana bănuită ar fi bărbatul în vârstă de 40 de ani, reținut în urma cercetărilor efectuate de oamenii legii Secției 1 Poliție Pitești, pentru o faptă similară, săvârșită în aceeași seară.


În urma leziunilor suferite de persoana vătămată, în cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform art. 194 și 371 din Codul Penal.


După administrarea probatoriului, în noaptea de 11 spre 12 iulie, bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Pin It