Ocolul Silvic Vidraru: „Nu mai hrăniți urșii!”

Reprezentanții Ocolului Silvic Vidraru relansează rugămintea către turiștii care tranzitează în această vară Transfăgărășanul: „Nu mai hrăniți urșii aflați pe marginea drumului, pentru că nu îi ajutați în acest fel! Mai mult le faceți un rău, punându-i în pericol față de trafic, dar și prin faptul că îi obișnuiți cu procurarea hranei foarte ușor, astfel ei nu mai merg să caute singuri hrană în pădure și se vor îndrepta către zonele locuite când traficul va dispărea! Apariția lor în intravilanul localităților va produce pagube în gospodării, iar îndepărtarea lor se va face cu forță de către autoritățile competente, ajungându-se chiar și la eutanasierea lor. Așa cum se pot descurca în lunile grele de iarnă cu zăpadă, se pot hrăni și acum, când în pădure există hrană din belșug: fructe, ciuperci, puii altor specii de vânat!”.
În ultima săptămână au avut loc mai multe acțiuni de conștientizare a riscurilor la care se expun turiștii hrănind urșii, la care au participat angajații ai Ocolului Silvic Vidraru, agenți din cadrul Secției de Poliție Albeștii de Argeș și ai Inspectoratului de Jandarmi Argeș. În cadrul acțiunilor comune, au fost sancționate contravențional mai multe persoane pentru hrănirea fără drept a animalelor sălbatice, cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 lei, conform legii 407/2006.

La rândul lor, cei de la Asociația Montană Vidraru adaugă: „De aproape 20 de ani, indiferent de anotimp, mergem pe Transfăgărășan, în zona Vidraru, astfel că întâlnirea cu urșii face parte din cotidian. Constatările noastre din acești ani sunt:
1. Urșii apar în această zona, în mod special, în lunile mai-octombrie, când traficul pe Transfăgărășan este crescut. În acest interval, conflictele om – urs din zonă sunt frecvente. În perioada octombrie – mai, în mod surprinzător, urșii aproape dispar. Cu greu mai vezi câte unul pe stradă.
2. Pe drumul forestier Baraj Vidraru Cumpăna, urșii sunt aproape inexistenți. Apariții sporadice sunt la Călugăriță și Cumpăna, tot în perioada mai - octombrie. De ce nu sunt la fel de mulți că pe drumul asfaltat ? Motivul este evident: lipsa turiștilor pe acest drum are drept consecință lipsa hrănirii pe drum, iar urșii își văd de treaba în pădure, nu pe drum.
3. În intervalul mai octombrie, pe Transfăgărășan apar, în ultimii ani, ursoaice cu 1, 2 sau chiar 3 pui. În anii anteriori erau doar urși singuri. Ursoaicele își protejau puii, neexpunându-i la drum. Această situație s-a inversat în ultimii ani și este extrem de periculoasă atât pentru om, cât și pentru urs.
4. Locurile în care apar urșii sunt „semnalizate” prin prezența resturilor de mâncare aruncate de către turiști.
Concluzii
1. Motivul principal al prezenței urșilor, în număr mare, pe Transfăgărășan îl reprezintă hrănirea acestora de către „iubitorii” de animale din mașină, pe drum. Acești urși rămân până toamna de-a lungul Transfăgărășanului, „vizitând” și gospodăriile din zonă. Când accesul pe Transfăgărășan este limitat, urșii devin invizibili pe drum.
Aceste animale sunt inteligente, profitând de orice oportunitate pentru a se hrăni cu efort minim. Sunt atrase pe Transfăgărășan de abundența hranei lăsată, întâmplător sau nu, de turiști pe drum.
Nu lipsa hranei din pădure scoate urșii pe stradă!
Transfăgărășanul a devenit, în timpul verii, locul de hrănire al urșilor, iar acest statut se datorează „iubitorilor de animale” care le dau, din mașină, pâine, pizza, fructe, pop-corn, cola etc.
2. Având în vedere că puii de urs se hrănesc acum pe drum, fără nici o frică față de om sau de mașini, aceștia vor asocia prezența omului cu hrănirea ușoară și vor transmite aceste obiceiuri generațiilor viitoare de urși. Consecință - interacțiunea și conflictele om urs în zonă vor crește, cu efecte din cele mai nefaste pentru oameni și urși.
Ce putem face
Să dăm dovadă de un grad mai mare de civilizație și să nu mai hrănim urșii cu resturi de mâncare aruncate din mașină pentru o poză sau un film pe rețele sociale. Urșii sunt inteligenți și oportuniști. Dacă rezistă iarna fără ca cineva să-i hrănească din mașină, cu siguranță pot rezistă și vara!”
