Schimbare pentru clienții companiei ENEL

Compania ENEL, unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică și gaze naturale, și-a notificat clienții în legătură cu intenția de a modifica o clauză contractuală extrem de importantă. Este vorba despre reducerea termenului de transmitere a notificării de prelungire/modificare a condițiilor economice.
„Notificăm intenția de modificare a contractului de furnizare a energiei electrice privind termenul de transmitere a notificării de prelungire a condițiilor economice. Această modificare implică transmiterea noilor condiții economice, anexa A la contractul de furnizare, cu 30 de zile înainte de data de expirare a condițiilor economice actuale în loc de 60 zile, termenul actual”, le-a transmis compania abonaților.
Cei care nu sunt de acord cu modificarea propusă au posibilitatea să renunțe la contract, cu o notificare prealabilă de 30 zile. Dacă în termen de 30 de zile de la primirea notificări abonatul nu retrimite actul adițional prin care acceptă noile condiții, se consideră că și-a dat acordul tacit. Modificarea intră în vigoare din data de 26 iunie.
