Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi în perioada minivacanţei de 1 Mai

Acţiunea desfăşurată de ANSVSA la nivel naţional s-a concretizat prin verificarea a 1.285 de obiective autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. La acţiunea coordonată de conducerea ANSVSA au participat inspectori din cadrul ANSVSA şi din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene. Abaterile constatate au fost sancţionate prin aplicarea a 224 de amenzi, care au totalizat 1.615.100 de lei. Au fost emise 6 ordonanţe pentru suspendarea activităţii şi 6 ordonanţe pentru încetarea activităţii.
În perioada 28–29 aprilie, controalele inspectorilor ANSVSA au vizat: 723 de unităţi de alimentaţie publică, 93 de pensiuni turistice, 16 unităţi de tip catering, 42 de unităţi de cofetărie/patiserie, 55 de laboratoare de cofetărie, 90 de unităţi tip supermarket/hipermarket, 165 de magazine alimentare şi 101 de alte tipuri de unităţi.
Pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare şi a proteja sănătatea consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au controlat condiţiile de igienă în care sunt recepţionate, depozitate, preparate şi valorificate diverse sortimente de produse alimentare şi preparate culinare destinate consumului uman.
De asemenea, a fost confiscată şi denaturată o cantitate de 344 de kg de produse alimentare (carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte, ouă, produse lactate şi produse compuse), produse care prezentau un potenţial risc pentru sănătatea consumatorilor.
Principalele neconformităţi identificate şi sancţionate au fost: lipsa documentelor de înregistrare; nerespectarea cerinţelor de igienă; produse expirate; etichetarea necorespunzătoare; comercializarea produselor fără respectarea condiţiilor de temperatură; lipsa documentelor pentru demonstrarea trasabilităţii, conform ziarul bursa.ro.
