Măsuri pentru asigurarea ordinii publice la sărbătoarea religioasă „Izvorul tămăduirii”

Mâine, 21 aprilie, jandarmii argeșeni vor asigura măsurile de ordine publică la Mănăstirea Robaia din localitatea Mușătești, Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung, Mănăstirea Nămăești din localitatea Valea Mare Pravăț și Mănăstirea Cetățuia din localitatea Cetățeni cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță oamenii legii recomandă celor care vor participa la aceste manifestări religioase, următoarele:
Să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
Să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje);
Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.
