Polițiștii din Domnești, control pentru depistarea delictelor silvice

Oamenii legii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au acționat pe raza de competență pentru combaterea delictelor silvice, ocazia cu care au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Pietroșani, care transporta lemne cu o autoutilitară, pe DJ 731, pe raza localității de domiciliu, fără a deține documente care să ateste proveniența legală a acestora sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 3,47 mc lemn foc, de esență fag. Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar lemnele au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
