Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 15:13

Scandalagiu din Domnești, reținut după ce s-a bătut cu un alt bărbat

În ziua de 29 martie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit, inițial, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și, ulterior, având în vedere starea victimei, de vătămare corporală, și au reținut un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Domnești.

Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 26 martie, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în fața unui bar din localitatea Domnești, pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi lovit un alt bărbat, în vârstă de 64 de ani, iar cel din urmă a căzut și a rămas inconștient, fiind preluat de un echipaj medical în comă.


La data de 29 martie, după administrarea probatoriului, atacatorul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Pin It