Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 18:47

A crescut durata concediului de acomodare pentru părinţii care adoptă un copil

Proiectul prevede că adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.


Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat, afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru micuții care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.


„Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.


El preciza că acest proiect nu vorbeşte despre soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.