Voucherele pentru alimente şi mese calde, încărcate înainte de Paşte
Guvernul a aprobat un memorandum pentru stabilirea unor măsuri de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile. Potrivit unui comunicat al Executivului, memorandumul privind stabilirea unor măsuri de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile aprobă calendarele de implementare a activităţilor aferente măsurilor de acordare a tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei şi de acordare a tichetelor pentru sprijin educaţional pe suport electronic.
Conform actului normativ, pentru plata acestei tranşe se vor iniţia demersuri către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Naţională de Pensii Publice în vederea urgentării transmiterii listelor cu beneficiarii eligibili până la data de 31 martie 2023, astfel încât plăţile să poată fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie. În 2023 se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde unui număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate.