Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 18:22

Postul cel Mare - școala credinței, parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș

Paștele este o sărbătoare care ne face să devenim mai buni. Cu acest prilej ne eliberăm de faptele rele și ne gândim la cât de mult a pătimit Domnul Iisus Hristos pentru noi. A înțelege cu mintea taina Învierii lui Hristos este cu neputință pentru orice om. „Nu există vreun cuvânt/ Să cuprindă-n el durerea,/ Nici minunea ce-a urmat/ La trei zile, Învierea”.


Pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu, postul trebuie unit totdeauna cu rugăciunea şi cu milostenia. Sfinţii Părinţi chiar aseamănă postul cu o pasăre, ale cărei aripi sunt rugăciunea şi milostenia. Când postim numai cu trupul, fără a ne ruga şi a face milostenie, sufletul nostru nu se poate înălţa spre Dumnezeu. Acestea, rugăciunea şi milostenia, împreună cu postul fac sufletul mai puternic, mai uşor şi îi dau aripi.


Biserica parohiei Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, s-a umplut de cei peste 100 de elevi din clasele 0-IV, care urmează școala generală din localitate. Tinerii, însoțiți de cadrele didactice: Adrian Hirică, Manuela Roibulescu, Florina Protopopescu, Maria Pădurean și Iliuță Ramona Bănică, au participat, în cadrul Săptămâna Altfel, la o activitate catehetică, organizată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Cultural și Comunicații Media.


Părintele slujitor Ovidiu Marian Vlăsceanu a rostit un cuvânt catehetic, începând cu rostirea rugăciunii Tatăl nostru. Au fost expuse pilde și povestioare cu tâlc creștin, subliniindu-se valorile morale, care trebuie să conducă viața creștinului, încă din primii săi ani de viață. De asemenea, a subliniat importanța cunoașterii istoriei prin faptul că cele două biserici domneștene au împlinit frumoase vârste de existență, dar și despre importanta aniversare de 500 de ani a comunei Domnești.


Elevii au aflat și despre frumusețea duhovnicească a perioadei liturgice în care ne aflăm, despre puterea postului, a Săptămânii Mari, care culminează cu Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, primind și sfaturi despre cum să se comporte în relația cu părinții, profesorii și colegii, precum și despre activitățile care trebuiesc să încununeze viața lor. În finalul manifestării, toți cei prezenți au primit dulciuri.


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.