Tânăr de 20 de ani, reținut după ce a furat un telefon mobil
În ziua de 21 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au identificat și reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 17 februarie, tânărul în cauză ar fi pulverizat conținutul unui spray cu efect iritant-lacrimogen asupra unui bărbat, după care l-ar fi deposedat de telefonul mobil pe care persoana vătămată îl oferea spre vânzare. În cursul zilei de 21 martie, tânărul în cauză a fost depistat și condus la sediu de către oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.