Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 14:42

Plata alocației de stat pentru copii se face din prima zi de viață a acestora


Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat un proiect de lege al USR care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu prima zi de viaţă a acestuia şi nu începând cu luna următoare celei în care s-a născut micuțul, cum este în prezent.


Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului la alocaţie de stat începând cu prima zi de viaţă a copilului.


„Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut micuțul”, arată proiectul de lege.


Iniţiatorii au precizat în expunerea de motive că beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistență care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective.

 

Pin It