Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 13:31

A fost emisă o nouă serie de bilete pentru tratamente balneare

Pentru seria 2 din acest an, cu date de plecare în perioada 23 – 27 martie 2023, au fost repartizate 59 de bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Olănești, Moneasa și Pucioasa. Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro.


Eliberarea biletelor se face în perioada 13 - 20 martie 2023, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Au rămas 20 de bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: Amara – 10 bilete, Bala – 4, Buziaș – 2, Covasna – 1, 1 Mai – 1, Moneasa – 1.


Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din cea brută acordată, dacă beneficiază de drepturi din alte sisteme neintegrate sistemului public.


În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.


Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii februarie 2023 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.

 

Pin It