Tabere gratuite pentru copiii românilor din străinătate

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, vrea ca cel puţin 5.000 de copii români care locuiesc în afara graniţelor ţării să-și petreacă vacanţele în România, în 2023.
„Tocmai am încheiat o întâlnire de lucru pentru continuarea programului Taberelor ARC, dedicat copiilor români din comunitățile istorice și diaspora. Împreună cu secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, am stabilit detaliile ediției din acest an. În primul rând, în 2023, ne propunem să aducem în taberele din România minimum 5.000 de copii. Ne întoarcem, practic, la numărul care se înregistra în aceste excursii înaintea pandemiei. Pentru unii dintre ei este o ocazie unică pentru a afla lucruri noi despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor.
Pentru ediția din acest an, colegii din ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, împreună cu reprezentanți din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, vor păstra cele două locații din 2022, dar vor căuta și alte tabere de agrement unde copiii pot petrece o săptămână pentru reconectarea cu România.
Ne propunem ca prima serie să ajungă la începutul lunii iulie, iar ultimul grup să încheie programul taberelor la finalul lunii august. Vrem să avem tabere pline de copii toată vara și fiecare să petreacă o săptămână plină de activități în țară. Ne asigurăm că au parte de condiții bune, că mâncarea este adecvată vârstei lor, iar cazarea este fără probleme.
Ediția de anul trecut a fost una de succes și peste 1.200 de copii, tineri și cadre didactice, din 18 țări, au participat în taberele de la Sângeorz Băi, județul Bistrița Năsăud și Oglinzi, județul Neamț. Proiectul Taberelor ARC ajunge, astfel, la a XIV-a ediție, cu aproape 28.000 de elevi, tineri și cadre didactice”, a declarat Gabriela Firea.
