Bani în plus pentru medicii care aleg să profeseze la sate

Conform normelor, cei care decid să profezeze într-o localitate din mediul rural în care nu există alt doctor sau cabinet medical vor primi mai mult cu 50% față de cei care lucrează în mediul urban. Această decizie a fost luată din cauza deficitului imens de medici în satele și comunele din țară. De asemenea, campaniile de consultații preventive ar putea fi făcute cu o ușurință mult mai mare.
Acestea sunt modificările propuse în noul Contract Cadru, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie 2023. Documentul prevede însă și alte schimbări precum extinderea accesului la servicii medicale oferite în sistem ambulatoriu şi de spitalizare de zi pentru a elibera camerele de gardă ale spitalelor.
Apoi, se vor acorda consultații la distanţă, pentru monitorizarea bolilor cronice și introducerea dispozitivelor compresive în lista celor decontate din bugetul CNAS. Noul Contract Cadru care prevede toate aceste modificări se află deocamdată în dezbatere publică.
