Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 12:40

Este nevoie de o nouă lege a malpraxisului

O înțelegere amiabilă între medic, pacient și o firmă de asigurări cu care doctorul a încheiat polița de malpraxis poate scuti atât bolavii, cât și doctorii de un proces penal. Cei care depun plângerea pot fi despăgubiți fără a ajunge în instanță. Popunerea vine de la Colegiul Medicilor și vizează gestionarea greșelii medicale. Este nevoie urgentă de reglementări în acest sens. În caz contrar, România va rămâne fără doctori în specialități importante precum terapie intensivă sau chirurgie.


În țara noastră, peste 90% dintre plângerile împotriva medicilor ajung în instanță. Conform legislației actuale, decizia de malpraxis este dată de experții Institutului Național de Medicină Legală. Însă rezolvarea unui astfel de caz poate dura ani, iar bolnavii sau familiile își pierd răbdarea. Așa se întâmplă că oamenii fac plângere la poliție sau direct la Parchet. Sute de doctori sunt chemați apoi la declarații.

 

Pin It