Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 09:34

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Argeș, activat și pregătit să intervină

 

MAI a transmis în urmă cu puțin timp că, în contextul avertizărilor emise de către Administrația Națională de Meteorologie, care vizează mai multe zone din țară, au fost activate, începând din această seară, ora 20.00, Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea grupelor operative ale structurilor pentru situații de urgență în județele AB, AG, BV, CS, CV, DB, GJ, HD, PH, SB şi VL.

Totodată, peste 11.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 6.500 de mijloace tehnice, sunt  pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, precum și în sprijinul autorităților administrației publice locale.

De asemenea, va fi instituită permanența la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase. Efectivele MAI sunt pregătite să intervină și pentru fluidizarea circulației pe sectoarele de drum cu probleme și pentru înlăturarea efectelor unor potențiale fenomene meteo periculoase.

Pentru gestionarea situației provocate de vremea rea din județul Constanța vor fi deplasate, suplimentar, mijloace tehnice, constând în autospeciale și șenilate, precum și personal din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din alte județe, din Municipiul București și din cadrul Unității Speciale de Intervenții în Situații de Urgență.

„Le recomandăm cetățenilor să se intereseze din timp asupra condițiilor de drum și asupra eventualelor restricții de circulație impuse preventiv pe unele sectoare. Conducătorii auto trebuie să manifeste prudență la volan, mai ales atunci când circulă pe drumurile acoperite cu polei sau zăpadă, pentru a evita producerea unor accidente.

Situația la nivel național este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o coordonare eficientă a intervențiilor din teren și a alocării resurselor necesare. Totodată, orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112”, au precizat autoritățile.

Angajații MAI au intervenit în cursul zilei de astăzi, în 9 localități în care fenomenele meteorologice au produs efecte din județele Alba, Arad, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Hunedoara, Sălaj și Timiș, iar la acest moment se intervine în județele Arad, Bihor, Hunedoara și Timiș pentru degajarea copacilor prăbușiți pe carosabil, precum și pentru îndepărtarea zăpezii de pe arterele de circulație.

Pin It