Amendați pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor

În ultimele zile, oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Acţiunea s-a desfăşurat la nivelul întregului județ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural și a avut în atenție, în special, depistarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 250 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei.
Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare. Cinci dintre aceste sancțiuni, în valoare totală de 2.910 lei, au fost aplicate celor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. De asemenea, acestora le-au fost reținute permisele, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil”, au transmis polițiștii argeșeni.
