Temperaturile din România vor ajunge chiar și la -20 de grade

Începând de duminică și pe tot parcursul săptămânii viitoare, un val de aer polar vine peste țara noastră. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -8 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni și în nordul Moldovei. Nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime cuprinse între -17 şi -7 grade, posibil spre -20 de grade în depresiuni și la munte. În București, nopțile vor fi geroase, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 și -10 grade.
Elena Mateescu, directorul ANM, a vorbit despre cât de jos vor coborî temperaturile și pentru ce durată. „Săptămâna viitoare vor fi temperaturi care pe parcursul nopților vor fi preponderent negative, cu cele mai coborâte valori nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde este posibil să consemnăm valori sub -15 grade, dar și în regiunile intracarpatice. Este posibil în zonele mai joase să vorbim despre valori sub pragul de ger, sub -10 grade”, a mai spus ea.
