Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 09:34

Șoferii vor putea fi amendați de polițiștii de la înmatriculări


Începând cu luna martie, aceștia îi pot sancționa pe cei care nu-și schimbă la timp permisul sau talonul auto, precum și pe cei care întârzie cu radierea vehiculului. De asemenea, pot amenda și șoferii care au simultan două permise naţionale, dintre care unul emis în străinătate. Sancțiunile sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei.


Mai multe schimbări sunt stabilite, prin O.G. 11/2023, la Codul rutier, scopul lor fiind armonizarea cadrului legal privind circulația pe drumurile publice. Ordonanța se va aplica din 2 martie. Una dintre cele mai importante schimbări stabilite este abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise și înmatriculare a vehiculelor de a constata și sancționa o serie de contravenții.


Mai exact, șoferii vor putea fi amendați de către acești polițiști, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru: neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare; neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege.

 

Pin It