Directorii de școli și inspectorii ar putea să nu mai aibă și funcții politice

Concret, aceste funcții nu sunt compatibile cu cele politice, precum: funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional, funcția de primar, consilier local, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean, consilier județean. Articolul 189, alin. (2) stabilește că funcţiile didactice de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar sunt:
- funcţiile de conducere de la nivelul DJIP/DMBIP, director general, director general adjunct;
- funcţiile de conducere de la nivelul birourilor teritoriale ale ARACIIP şi CCD, directori al biroului teritorial ARACIIP şi director al CCD;
- funcţiile de îndrumare şi control de la nivelul DJIP/DMBIP şi al birourilor teritoriale ale ARACIIP, inspector şcolar;
- funcţiile de conducere de la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar/unităţii de educaţie extraşcolară, director şi director adjunct. Dacă proiectului de Lege a învățământului preuniversitar va fi adoptat în forma propusă, zeci de directori sau inspector din toată țara vor avea de ales între profesie sau politică.
