Profesorii vor avea salarii mai mari

Salariul mediu net în învățământ a ajuns la 4.025 de lei în luna noiembrie 2022, a anunțat Institutul Național de Statistică. Nivelul a mai fost atins în luna iunie a anului trecut, când s-au acordat vouchere de vacanță, potrivit edupedu.ro. În sectorul bugetar, în luna noiembrie 2022 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (2,3%, ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice), conform INS. Cu un an înainte, în noiembrie 2021, salariu mediu net în Educație era de 3.700 lei.
Și anul acesta angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță. Potrivit unui document al Ministerului de Finanțe, angajații din instituțiile de stat vor primi aceste tichete. Valoarea lor este de 1.450 de lei, fiind neschimbată față de anii trecuți.
„Potrivit legii, instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis Ministerul Finanțelor.
