Astăzi este „Blue Monday”, cea mai tristă zi din an

Blue Monday sau „Lunea cea tristă” este numele dat zilei de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie. Conceptul de cea mai depresivă zi din an îi aparține lui Cliff Arnall, psiholog și profesor la Universitatea din Cardiff. Iar numele de Blue Monday a fost prima dată folosit în 2005 într-o campanie de publicitate realizată de compania britanică Sky Travel.
Pentru a-și susține teoria cu cea mai tristă zi din an, Cliff Arnall a creat o formulă matematică, luând în considerare mai multe aspecte: perioada de după Crăciun și obiectivele oamenilor pentru noul an, vremea din lunile de iarnă, facturile la utilități care sunt mai crescute și motivația redusă. Acestea sunt cauzele apariției depresiei sezoniere.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că depresia sezonieră este o afecțiune susținută și dovedită de studii medicale clinice, conceptul de Blue Monday a stârnit multe controverse, iar colegii de breaslă au spus că este mai degrabă o pseudoștiință. Depresia sezonieră este una dintre afecțiunile despre care s-au făcut mai multe studii medicale clinice, iar acestea au arătat că ea chiar există.
În ciuda acestui lucru, în jurul conceptului de „Blue Monday” au existat mai multe controverse. Mulți psihologi au explicat că formula lui Cliff ia în calcul o serie de concepte care nu pot fi cuantificate în mod real. Este vorba despre nivelul scăzut de motivaţie și necesitatea de a acționa.
Alți critici ai teoriei au spus că psihologul a vrut doar să promoveze serviciile agențiilor de turism pentru ca aceste companii să vândă tot mai multe vacanțe. Ulterior, Cliff și-a cerut scuze prin intermediul unei campanii de comunicare. Psihologul a vrut să transmită la acel moment că oamenii trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a-și menține sănătatea mintală. Persoanele care suferă de tulburări psihice sunt mai predispuse să dezvolte și alte afecțiuni în lunile de iarnă. Acestea pot fi declanșate de vremea rece, zilele mai scurte și grija financiară. Psihologii recomandă oamenilor să-și caute noi obiceiuri pentru a avea o stare psihică mai bună.
