Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 08:35

Spectacol artistic, expoziție și târg cu decorațiuni de Crăciun, la „Regele Mihai I”

Miercuri, Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Regele Mihai I” a organizat un program dedicat Sărbătorilor de iarnă, structurat în trei părți: moment artistic „Magia Crăciunului”, expoziție de desene „Daruri de suflet” și stand cu produse realizate de elevi, intitulat „Și eu pot fi spiriduș”. Întreg programul (episoadele artistice, decorul) a fost gândit și proiectat de organizația amintită, sub coordonarea președintelui Neluș Nica și cu ajutorul cadrelor didactice. Ornamentele de Crăciun, precum și costumațiile Crăciunițelor, respectiv ale elfilor au fost făcute de elevi în atelierele școlii, ajutați de maiștri, ingineri și profesori, cu sprijinul și implicarea partenerilor economici. Desenele au fost create de un elev de clasa a X-a, învățământ profesional, calificarea profesională Pădurar. Programul artistic a cuprins: colinde - interpretare vocală și instrumentală; dans modern; teatru – „Fetița cu chibrituri”; Plugușorul și Capra. În amfiteatru au fost prezenți elevi, profesori, părinți și parteneri economici.

„Ne-am bucurat de o implicare exemplară a principalilor actanți din viața liceului nostru: elevi, profesori, părinți și parteneri economici, ceea ce dovedește, încă o dată, faptul că numai prin colaborare și în echipă se pot construi lucruri frumoase. Sfânta Sărbătoare a Crăciunului înseamnă bucuria de a fi împreună, de a dărui, de a aduce oamenii mai aproape unii de alții. Alături de elevii noștri, an de an, încercăm să facem RAI din ce avem. Noi, toți cei de la Liceul Tehnologic <<Regele Mihai I>> le transmitem tuturor argeșenilor urări de bine, sănătate, să fie înconjurați de oameni dragi și să trăiască bucuria împlinirilor!”, a punctat directoarea instituției, prof. Elena Derviș. La final s-au împărțit daruri și tradiționalele colindețe.

Pin It