Cardurile sociale au fost încărcate!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă pentru 2.368.907 de români. Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei.
„Sper că am reușit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde pe care îl oferim prin acest program. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare de 24 kg, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum. Sunt măsuri firești pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane. Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiții în sănătate, infrastructură și digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reușit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm șase noi tranșe o dată la două luni”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Guvernul a aprobat acordarea a șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde, în cursul anului 2023 și majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Încărcarea s‑a făcut pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor. În continuare, în cursul lunii ianuarie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de‑a treia tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane.
Tranșa IV poate fi utilizată până în decembrie 2023. Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
