Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 06:28

Bărbat din Valea Iașului, cercetat pentru furt

Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orașului Regal, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și a infracțiunii de evadare, cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Din cercetări s-a stabilit că, în nopțile de 26 spre 27 noiembrie, 27 spre 28 noiembrie și 4 spre 5 decembrie, părăsind domiciliul său din localitatea Valea Iașului, unde executa măsura arestului la domiciliu, un bărbat în vârstă de 27 de ani ar fi pătruns într-o societate comercială, cu obiect de activitate comerț cu amănuntul, din localitatea Domnești, de unde ar fi sustras, pe rând, 1.600 de lei, 335 de lei, respectiv 18 lei. Reamintim că în ziua de 7 decembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 8 decembrie, acesta a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar instituția a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Dosarul cauzei urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

Pin It