Legea care permite localităților să se unească în consorții administrative a fost aprobată

Aceasta trebuie promulgată de președintele țării. Comunele și orașele se puteau asocia și în trecut, însă acum o pot face după reguli clare în care una dintre primării va fi liderul proiectului, iar celelalte vor contribui la dezvoltare. Vor putea inclusiv detașa angajați care să lucreze pentru alte primării din interiorul consorțiului. Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege inițiat în septembrie de către Guvern, care permite constituirea consorţiilor administrative. Legea prevede alocări bugetare printr-un program special începând din 2024, dar unindu-se localitățile, pot atrage mai ușor și fonduri europene. Specialiștii susțin că prin aceste consorții, inclusiv comunele mici pot fuziona în viitor cu altele apropiate pentru scăderea costurilor.
