Șoferii care produc accidente cu victime riscă să ajungă direct la închisoare

Robert Cazanciuc, senator PSD și vicepreședintele Senatului, a anunţat, de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, că va relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale. „Toți cei care cred că pot conduce fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a spus acesta.
El a susținut că sancțiunile trebuie înăsprite, pentru reducerea accidentelor rutiere grave, soldate cu decesul persoanelor: „România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o inițiativă de modificare a legislației penale astfel încât niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea.
Datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de acești indivizi, aproximativ 500 de persoane.
Din rațiuni politice absurde și în mod sfidător la adresa interesului general al societății de a proteja în mod real viața și de a pune capăt carnajului de pe șosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, inițiativa a fost respinsă de camera decizională pentru că vine în contradicție cu filosofia actuală a Codului penal”, a menționat Robert Cazanciuc.
