Tot mai mulți argeșeni se urcă la volan fără permis

În ziua de 15 noiembrie, oamenii legii de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Lânăriei din același municipiu, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 335 din Codul Penal. De asemenea, cu ocazia depistării, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Recomandăm tuturor șoferilor să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată”, au transmis polițiștii argeșeni.
