Bursa „Bani de liceu” nu poate fi cumulată cu bursa socială

Este vorba despre ordinul 6.203 din 4 noiembrie 2022. Astfel, elevii beneficiari ai „Banilor de liceu” pot lua doar bursă de performanță/merit/studiu. Concret, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022 va avea următorul cuprins la articolul 19, alineatul (4): „Elevii care beneficiază de sprijinul financiar «Bani de liceu» pot obține bursă de performanță/merit/studiu, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin.”
Edupedu.ro a scris că ordinul care stabilește criteriile încalcă 2 hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de „Bani de liceu” sau de bursa profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot. Săptămâna trecută, secretarul de stat, Florian Lixandru, a declarat că școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul suprapunerii bursei sociale cu bursa „Bani de liceu” sau cu cea profesională, ci trebuie să pună în aplicare prevederile hotărârilor de Guvern.
Tot atunci, Lixandru a menționat că a fost trimisă către Monitorul Oficial o îndreptare de eroare materială: „A fost o scăpare în ordin. S-a trimis către Monitorul Oficial o îndreptare de eroare materială care încă nu a fost publicată. Până atunci, puterea actelor juridice primează. Practic, hotărârea de Guvern bate orice act normativ care este emis sub ea”. Înainte, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022, cel care stabilește criteriile pentru acordarea burselor școlare, menționa la art. 19 alin. (4) că „elevii care beneficiază de sprijinul financiar <<Bani de liceu>> sau <<Euro 200>> pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin”.
Pe de altă parte, ordinul publicat în Monitorul Oficial pe 11 noiembrie nu precizează nimic în legătură cu bursa profesională. Conform unei hotărâri de Guvern din 2017, cea profesională nu poate fi cumulată cu cea socială, dar ordinul cu bursele menționează că elevii din învățământul profesional pot beneficia de burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social.
