A început distribuția pachetelor cu alimente pentru persoane vulnerabile

Aceasta este tranșa a cincea, iar fiecare pachet conține 12 tipuri diferite de produse, a anunţat miercuri ministrul Marcel Boloş. „De joi am început să facem distribuţia celor 1.188.000 de pachete de alimente pe care le avem pregătite pentru persoanele şi familiile care se află în situaţii de dificultate. Discutăm despre acele persoane şi familii care au venitul minim pe membru sub venitul minim social garantat în plată, de cei care beneficiază de alocaţia pentru sprijin de familie, de persoanele care se află în situaţii de criză, sunt singure, sunt considerate vulnerabile din punctul de vedere al regulamentului Comisiei Europene.
Acesta are 25 de kilograme. În pachet sunt cuprinse de la 5 kg de făină, până la 4 kg de făină de mălai, 4 litri de ulei, 4 kilograme de orez, conserve de carne de porc, vită, pateu, gem, inclusiv compoturi. Am realizat această economie de cheltuială, dar şi sprijinul pentru industria alimentară pentru că tot ce aţi văzut aici, marea majoritate, cu excepţia orezului, sunt produse româneşti. Dacă ar fi să luăm în calcul impactul celor şase tranşe pe care le asigurăm, de pachete alimentare, discutăm de 32.000 de tone de făină, 28.000 de tone de făină de mălai, 28 de milioane de borcane de compot, deci una peste alta, pentru industria alimentară din România este un ajutor deosebit.
Valoarea unei tranşe este de aproximativ 220 de milioane de lei şi avem această finanţare asigurată din Programul Operaţional Sprijin pentru Persoane Defavorizate. În România sunt 1.188.000 de cazuri, deci oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie şi pentru care criza i-a afectat nu numai din punctul de vedere al preţului la utilităţi şi la bunurile de consum, iar pentru ei acest pachet de alimente este binevenit, întrucât le compensează o parte din cheltuielile pe care le au pentru traiul zilnic”, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
