Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 02:40

Bărbați din Băiculești și Merișani, reținuți pentru îngreunarea circulației

În ziua de 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și au reținut trei bărbați, în vârstă de 31 și 20 de ani, din comuna Merișani, respectiv 18 ani, din localitatea Băiculești.


În ziua de 29 octombrie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Pitești s-au sesizat, din oficiu, ca urmare a unor imagini apărute în spațiul public, în care sunt prezentate mai multe persoane, cu trei mașini, care au blocat, în cursul nopții de 28 spre 29 octombrie, în jurul orei 01.00, intersecția străzilor Constantin Zărnescu și Victoriei din municipiul Pitești, împiedicând, astfel, traficul autovehiculelor care circulau dinspre bulevardul Republicii. După administrarea probatoriului, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Pin It