Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 02:03

Conducea beat prin Domnești

În ziua de 5 noiembrie, oamenii legii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din aceeași comună, care conducea o mașină pe strada Poduri de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Ca urmare a faptului că valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mult mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind emisă dovadă fără drept de circulație.

Pin It